December 19th, 2019

sova

Rescrierea unor mituri celebre: Michel Tournier – 95 de ani de la naștere



”Te-am adorat, iar tu mi-ai întors iubirea înmiit. Viață, îți mulțumesc!”
(Michel Tournier)


La 19 decembrie 2019 se împlinesc 95 de ani de la nașterea lui Michel TOURNIER (19 decembrie 1924 − 18 ianuarie 2016), scriitor francez, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri francezi ai secolului XX, nominalizat la Premiul Nobel și câștigător al celui mai prestigios premiu literar francez, Premiul Goncourt în 1970.

Michel Edouard Tournier s-a născut la Paris într-o familie germanofilă. A fost un copil agitat și bolnăvicios, care n-a excelat la învățătură, nici ca elev și nici ca student, mai târziu. A studiat dreptul și filosofia la Sorbona sub călăuza a doi mari gânditori, filosoful Gaston Bachelard și etnologul Claude Lévi-Strauss, dar și la Universitatea din Tübingen, Germania.
S-a apucat de scris destul de târziu, după 40 de ani (și anume în 1967), când a câştigat Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze cu debutul său, Vineri sau Limburile Pacificului (Vendredi ou les limbes du Pacifique), care a cunoscut un succes uriaș în Franța și, totodată, o spectaculoasă carieră internațională. Romanul reinterpreta povestea lui Robinson Crusoe, care nu mai apare investit cu o misiune civilizatoare ci, dimpotrivă, el este cel care învață de la „sălbaticul” Vineri secretele comuniunii cu natura. De altfel, caracteristică literaturii lui Tournier este rescrierea unor mituri celebre.

Așa se întâmplă și în următoarele două romane ale sale, Regele arinilor (Le Roi des aulnes, 1970) și Meteorii (Les Météores, 1975). Primul dintre ele obține premiul Goncourt și este, iarăși, un mare succes. După acest început fulminant, producția romanescă a lui Tournier se rărește, însă scriitorul publică mai multe volume de nuvele precum și eseuri, ce îmbină impresile de lectură cu rememorările autobiografice. În 2002 i-a apărut o carte cu titlul insolit Jurnal extim, un jurnal care, spre deosebire de cel intim, se voia deschis către exterior.

Deși s-a întâmplat să debuteze exact în perioada de culminație a curentului Noului Roman francez, scrierile sale sunt o anomalie față de predispozițiile epocii scriitoricești de la acea vreme, exaltată de noile reguli ale romanului teoretizate cel mai acerb de Alain Robbe Grillet. Tournier a declarat că nu-l interesează să revoluționeze forma romanului, așa cum intenționau contemporanii săi de atunci, ci, „prin cele mai tradiționale, conservatoare și certificate forme de scriere” (operele sale rămân astfel în paradigma clasică a treimii subiect – personaj – intrigă) să analizeze problematicile istorice, filosofice și sociologice ale timpului său. Tournier a fost influențat de mișcarea suprarealistă a anilor ’20, de existențialismul lui Sartre, de teatrul absurd al lui Ionescu sau Beckett prin anii ’50, dar și de operele lui André Gide.

Michel Tournier și-a scris în 1979 propriul necrolog în care spunea: „Dacă ar fi avut un mormânt, acesta este epitaful pe care și l-ar fi dorit îngravat: ‘Te-am adorat, iar tu mi-ai întors iubirea înmiit. Viață, îți mulțumesc!’” În ziua în care scriitorul s-a stins din viață în 2016, președintele Academiei Goncourt Bernard Pivot a scris pe Twitter: "De mâine nu voi mai putea răspunde Michel Tournier la întrebarea 'Care este cel mai mare romancier francez în viață?'" "Inimilor noastre îmbolnăvite de timp, opera de artă le aduce puțină veșnicie. Mulțumim, Michel Tournier, pentru această bucată de eternitate", a postat pe aceeași rețea de socializare Fleur Pellerin, ministrul Culturii al Franței.

https://hyperliteratura.ro/8-carti-michel-tournier/
http://suplimentuldecultura.ro/11035/michel-tournier-meseria-mea-este-sa-spun-povesti/
https://moldova.europalibera.org/a/27499955.html


Operele lui Michel Tournier din colecția Literaturile lumii a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova:



Vineri sau Limburile Pacificului (Vendredi ou les limbes du Pacifique, 1967)
Reinterpretare a poveştii naufragiatului Robinson Crusoe, romanul lui Tournier îl prezintă pe acesta ca un quaker fanatic, care nu poate trăi în afara ordinii bine definite a societăţii vremii sale. Un om perfect integrat în sistemul din care face parte va fi aruncat pe insula botezată mai târziu Speranza, pentru a se confrunta cu adevăratul său coşmar: lumea a încetat să mai existe. Tournier pune accent tocmai pe acest aspect: omul obişnuit, gentilomul în declin, aruncat în afara lumii sale şi nevoit să reconstruiască societatea.

Regele Arinilor (Le Roi des aulnes, 1970)
Acţiunea romanului se petrece între anii 1939-1945. Sunt evocate amintirile lui Abel Tiffauges: la colegiul Saint Christophe de Beauvais îl întâlneşte pe Nestor, elev ciudat şi privilegiat, care îl ia sub aripa sa, însă acesta moare în ziua în care colegiul ia foc. Dar cum izbucneşte cel de al Doilea Război Mondial, va trece printr-o serie de întâmplări nefericite şi va ajunge prizonier într-un lagăr nazist.








Celebrări (Célébrations, 1999)
Cărticica de faţă celebrează bogăţia inepuizabilă a lumii. Modul de a păşi al patrupedelor – în buiestru sau în diagonală? – valoarea fundamentală a genunchiului, secretele plajei dezvăluite de reflux, hoinărelile nocturne ale aricilor, ura pe care arborii şi-o poartă unul altuia, precum şi figurile protectoare, Magii de la Răsărit, Moş Crăciun, Sfântul Cristofor, Ludovic cel Sfânt, şi mai ales femeile şi bărbaţii devoraţi de mass-media – Sacha Guitry, Lady Diana, Michael Jackson – şi, în sfârşit, prietenii care se află acum pe celălalt mal al fluviului şi care mă invită cu blândeţe să mă alătur lor, iată lucrurile despre care e vorba în aceste pagini.